Camera de cămin, cu cele trei paturi supraetajate, este, aproape ca de obicei,  într-o dezordine de nedescris. Flacoane goale de Cola sînt aruncate pe masă, pe lîngă şi pe sub paturi, pachete goale de ţigări Winston lights şi LM, farfurii şi căni murdare, mucuri de ţigări de-a dreptul pe covor. Dintr-un capăt în altul al camerei este întinsă o sfoară cu rufe spălate – îmbîcsite de fum de ţigară şi alte mirosuri – de care te loveşti de fiecare dată cînd vrei să ajungi la geam.
                  Mai bine era totuşi în anul întîi, cu o singură colegă de cameră, oftează Ana, chiar dacă acea colegă era fata popii. Oricît de dificilă ar fi fost, era totuşi mai uşor decît cu cinci, fiecare cu toanele şi apucăturile sale.
                  Încă de la începutul anului, Ana a aflat că fata popii s-a mutat într-o cameră pe acelaşi palier cu ea, încercînd să sperie şi noile colege de cameră, care nu-i suportă însă ieşirile. Se ceartă în fiecare zi, ridicînd palierul în picioare.
                  Fată cu experienţă, fata popii  a încercat să se dea şi la prietenii noilor colege. Bine-nţeles acestea au dovedit mai multă iniţiativă şi caracter decît Ana în această privinţă, arătîndu-i imediat lungul nasului – i-au tras odată toate cinci o mamă de bătaie, ca s-o-nveţe minte să nu se mai dea la băieţi ocupaţi.
                  De metoda aceasta n-a ştiut Ana în anul întîi, cînd era nevoită să suporte comportamentul scandalos al fetei popii, care, cînd venea prietenul de pe atunci al Anei, îi alerga prima înainte, cuprinzîndu-l şi sărutîndu-l pe obraz, iar apoi îi cîntărea bărbăţia în palmă, ca  să se convingă că e bun de ceva.
                  „I-a fost dor de tine”, arăta ea apoi spre Ana care rămînea de fiecare dată fără replică, încercînd să se prefacă a nu fi observat.
                  Ana începe să strîngă şi să aranjeze toate lucrurile la locurile lor. Nenorocul ei şi norocul colegelor din fiecare an este că ea nu suporta mizeria şi dezordinea şi face curat aproape în mod mecanic, din obişnuinţă.  Scoate  covorul şi cele două bucăţi de mochetă şi le scutură. Praful îi îmbîcseşte tot  părul  şi  tricoul. E praf adunat  de  cel  puţin  trei  săptămîni. Bine-nţeles, cui i-ar fi trecut prin minte să facă curat în timpul sărbătorilor?
      Apoi mătură şi  spală pe jos.

O bătaie violentă în uşă o face să tresară. Nici nu apucă să întrebe cine e  că uşa se trînteşte în lături şi fata popii – tropăind în bocancii luaţi în grabă pe picioare, fără să-i mai fi legat, cu cracii goi, îmbrăcată doar cu o cămaşă bărbătească, lungă pînă deasupra genunchilor, ai cărei nasturi sînt descheiaţi pînă în dreptul sînilor care zburdă vesel fără sutien – intră ca un uragan în cameră. La vederea Anei entuziasmul îi scade, dar totuşi îi zîmbeşte, salutînd-o.
                  – Privet, ai vinit di-acasî?
                  – Da, mormăi Ana.
                  – Anuşca ajiutî-mî, ti rog, vocea fetei popii devine precipitată şi tînguioasă, am nevoie di nişti cursuri la englezî, ti rog, ştiu că tu li ai pi tăti. Eu am şăsî, da patru nu ştiu di undi sî li eu, hai  dă-mi-li tu, cî tu ştiu c-ai învăţat acasî, hai amu…
                  Dintre perne, Rita ridică cu greu capul şi o priveşte supărată pe fata popii.
                  – Blea, tu amu ţ-ai găsît sî îmbli  după cursuri, cîn tătî lumea doarmi?
       – Tu taci cî eu nu cu tini grăiesc.
                  – Cari? Şi-ai zîs?  Ieş tăt amu afarî, cî dacî mă dau jios la tini…
                  – Hai, Anuşca, imi dai cursurili?
                  – Nici eu nu le am pe toate. Nici n-am invăţat. Lasă-mă acuma că-s obosită, abia am ajuns.
                  – Da’ nu ştii, Tanea li ari pi tăti?
                  – Nu ştiu, da’ ea oricum doarme. Dacă o trezeşti, mătură podeaua cu tine. Vină mai spre seară.
                  – Bun, dă ea să iasă, da‘ şi aveţ aişi? Aţ mîncat chivi?
                  Ana priveşte uimită spre coşul de gunoi din care se văd cîteva coji subţiri de cartofi.                  
                  – Şî vă plînjiţ cî n-aveţ bani, concluzionează fata popii pe un ton moralizator, fără să fie interesată de răspunsul Anei şi iese triumfătoare din cameră, la fel de vijelios cum intrase, cu gîndul la descoperirea pe care tocmai a făcut-o.
                  – Dacî mai întrî pizda asta pi uşî, o azvîrl cu capu-n jios di la etaju’ patru, mormăie Rita şi se întoarce pe cealaltă parte, adormind la loc în cîteva clipe.
                  Nici unul dintre ceilalţi  locuitori temporari ai camerei nu dă alte semne de viaţă în tot acest timp şi nici mai tîrziu, pînă Ana termină de făcut curat. Trei dintre colegele ei de cameră nu dorm singure.  
                  Rita, cea mai înaltă fată din cameră – are peste un metru optzeci – doarme cu Tinuţ, logodnicul ei din Bistriţa, cu care o ţine tot într-un chef. Are şi de ce: Tinuţ este un tip plin de bani. E drăguţ cu toate fetele şi, deşi are cazare într-unul din cele mai bune hoteluri din Felix –   i-a făcut rost taică-su de un bilet pentru pensionari – îi place să stea la grămadă. Are mai mult farmec viaţa de cămin. Mai ales cea din căminul de fete. Este, de altfel, singurul român acceptat în gaşca moldovenilor.
                  Olesea, cea mai slabă fată din cameră – are vreo patruşcinci de kile cu tot cu haine şi papuci – cu Bezuşco, un bucovinean de care ea zicea că-i este numai amic, că nu mai sînt împreună de multă vreme, dar cu care împărţeau adesea, frăţeşte, acelaşi pat.
                  Tanea, roşcata camerei – este roşcată naturală, cu gene şi sprîncene la fel de roşcate ca pistruii de pe faţă – cu Vitea, prietenul ei basarabean cu care e încă din liceu şi care a urmat-o pînă şi la studii în România, chiar dacă  nu e student, angajîndu-se la o firmă de construcţii din Sânmartin.