Seara, cheful promis nu a întîrziat să înceapă. Adevărul e că, chiar dacă nu ar fi fost planificat, acesta tot s-ar fi desfăşurat, în aceleaşi condiţii, cu aceiaşi participanţi şi cu aceleaşi flacoane de pălincă şi vin moldovenesc. Motivul exista: era Crăciunul pe stil vechi, cum să nu sărbătorească?
        – Trezăşti-ti, putoare!
        Rita o trage jos din pat pe Ana.
        – Da’ cît îi ora?
        – Mult. Îi ora di chefuit, hai, jios din pat. Îmbrac-ti şî hai cî ni aşteaptî paţánii.
        – Care paţáni? Eu n-am spus la nime să m-aştepte.
        – Cum cari? Marcello, Ghivi, Max, Andreica, Stiopa.
        În timp ce vorbeşte, Rita îi scoate din dulap o pereche de blugi şi un tricou mulat şi încearcă să o îmbrace pe Ana, care, încă buimacă de somn, nu realizează ce se întîmplă şi unde se află.
        – Paţáni de-a noştri, nu romişi de-a tăi. Mai lasî-i în cîcat şî pi tăţ romişii, nu vez cîţ băieţ îmblă după curu tău şi tu ti faşi cî plouî?
         – Care băieţi?
         – Ştii tu cari, nu ti mai sfărma ca  piciana în lapti.
         – Cine zice… nu îmblă nimeni după mine, încearcă Ana o vagă apărare, dar ştie că nu va reuşi, în faţa Ritei cel puţin, aşa că se dă bătută şi se lasă îmbrăcată ca un copil mic.
        Blugii şi-i trage ea singură cu greu.
        – Te-ai cam îngrăşat, văcuţă, acasî. Uiti şi cur mari ai. Te-ai îndopat cu ce-ai apucat, aşă-i?
        – Am mîncat şi eu, că mama face mîncare tare bună.
        – Hai odată, gata eşti?
        În căminul băieţilor petrecerea este în toi. Pe hol, plin de sticle  goale de bere, de mucuri de ţigară şi de bucăţi de beteală de pom.
        – O! Padrúgi, aţ vinit cu urátu’?
        Băieţii par a fi mai mult decît bucuroşi de creşterea numărului de fete, cu-atît mai mult cu cît acestea sînt de-ale lor, astea-s de gaşcă.
        – La urat şî la băut, le răspunde Rita veselă. Uitaţi pi şini-am adus. O vinit Ana az di-acasî.
        – Maladéţ, trebu sî bem pintru Ana, Marcello îi întinde un pahar de unică folosinţă cu vin roşu. Eu l-am adus, îi di la mini di-acasî. Dacî nu bei, mă supăr.
        Cum să nu bea şi să-l supere pe Marcello? Bine-nţeles că o să bea Şi vin şi pălincă şi bere, privindu-l pe sub gene pe Marcel.   
        De la chef nu lipsesc nici Tanea, nici Olesea, nici Olga, nici Silvia, nici Geanina, nici Ana-Maria, nici fata popii, care este de nelipsit de la orice chef. Tulupcik  n-a venit.
        De fapt ea nu prea merge pe la sindrofii şi cluburi. Preferă să stea în cameră şi să le ţină fetelor predici cu tot felul de exemplificări – menite să scoată în lumină caracterul periculos şi frivol al băieţilor – înainte ca acestea să meargă undeva, iar cînd se întorc le chestionează cu nesaţ – mai conştiincioasă ca un poliţai în timpul anchetelor – ca să afle orice amănunt ce ar putea ţine de vreo poveste de amor.
        Fatele se zbînţuie toate în mijlocul camerei, încercînd să dea fiecare ce are mai bun. Olga, micuţă cum este, nici nu se vede dintre ele. În schimb Rita se vede cel mai bine. Seamănă cu un cocostîrc în comparaţie cu celelalte fete. 
        Şi, dacă tot e vorba de fete, în general, în cămin, acestea sînt împărţite în două tabere:        1) studentele românce, care, din invidie, le consideră pe basarabence  curve, şi 2) studentele basarabence, care, parte, sigure pe şarmul lor, le consideră proaste şi urîte pe românce, parte, mai slabe de înger, le iau drept exemplu, supunîndu-se unor diete ucigătoare pentru a fi la fel de slabe, încercînd să intre în acea categorie a femeilor „şnur” foarte la modă prin aceste părţi (ce să le faci, săracele? Dacă  n-au ce mînca, tre să zică şi ele ceva. Că-s la modă, de exemplu, şi s-au scos).
         Ana nu face parte din nici una din aceste tabere, are în schimb prietene din toate taberele. Olesea, de exemplu, este o figură reprezentativă a taberei femeilor „şnur”, la fel şi Rita, iar Tanea le consideră aproape pe toate româncele, în afară de colegele de cameră, proaste şi curve. Geanina şi  Ana-Maria, deşi fac parte din tabăra adversă, fac excepţie în privinţa colegelor de cameră, cu care, de altfel, se înţeleg destul de bine. 
        Nici fata popii nu se include în nici una din aceste categorii. Ea eeste excepţia excepţiilor. Formează o categorie aparte în care este singurul membru deocamdată.
        Ana îşi roteşte prin cameră privirile încă somnoroase. Marcello a ieşit undeva probabil, pentru că nu mai reuşeşte să-l repereze în mulţimea care se foieşte agitată pe ritmuri house.
        – Ai venit? o auzde ea pe Olga.
        – Aha, Ana cască prelung, da’ mor de somn.
        – Sărăcuţa de tine, de ce n-ai rămas în cameră să faci nani?
        – Da, parcă poţi cu Rita? A venit şi m-a luat pe sus… şi-n plus vreau să-l spriţîkesk  pe Marcello.
        – Aha! face Olga aproape dezamăgită, înseamnă că o să mă laşi iar să stau singură la chef.
        – …
        – Ştii ce? Decît să mă părăseşti tu, mai bine plec eu singură. L-am văzut pe Max.
        – Încă te mai gîndeşti la Max?
        – Din lipsă de ocupaţie. Hai că te-am lăsat, vezi ce faci cu Marcello.
        Ana o urmăreşte pe Olga cum se îndepărtează de ea, apropiindu-se în acelaşi timp, cu paşi studiaţi de Max. Nu-l poate suferi pe Max ăsta. Ce-a văzut Olga la el? Parcă ar încerca anume     să-i facă ei în ciudă.  
        Dintr-o dată simte cum cineva o ridică de mijloc, iar apoi, prin cîteva mişcări bine calculate, o întoarce cu picioarele în sus şi cu capul în jos. Nu apucă decît să scoată cîteva icnete scurte. Nu-l vede pe cel care continuă s-o ţină cu capul în jos. Norocul ei este că n-a apucat să bea prea mult.
        „What the fuck… cine are chef de glume? Sper că nu-i Ghivi…”
        Da’, vorba aia, speră mata, moşule, că degeaba speri… Dintr-o singură mişcare Ghivi o readuce pe Ana cu picioarele pe pămînt, arătîndu-şi victorios dantura strîmbă.
        – Privet, zaika, ci mai faci?
        – A, privet , îl sărută ea tandru pe obraz.
        Ghivi este printre ultimele persoane pe care Ana ar fi avut chef să le vadă. Cel puţin în această seară, cînd i-a pus gînd rău lui Marcello şi nicidecum circarului de Ghivi, oricît de avtaritét s-ar crede acesta.
        – Văd cî ai vinit di acasî, da’ nu ţ-o pre fost dor di mini. N-ai vrut sî stai cu mini az dimineaţî sî ti ajiut eu cu bagaju’.
        – Azi dimineaţă eram obosită rău… Da’ ce, ţie ţi-a fost dor de mine?
        – Kanéşna că mi-o fost. Ce zici, nu vrei sî ieşîm afară sî ni paniatim? Hai, amu, zaikai, ştii cî ti iubesc. Di şi nu vrei sî mă ierţ pintru prostia cu plecatu’ acasî şî cu zvonurili din cămin, ştii cî n-am vrut sî ti supăr, nu mai dovidem sî ajiung la tren dacî mai trecem şî pi la tini, hai, amu, Anuşca, mă crez?.
        – Of, Ghivi, iar torni minciuni cu caru’, ţi-am spus că nu te mai cred, nu şi gata. Te-am avertizat, da’ n-ai vrut să m-asculţi. Ce mai vrei acum?
         Ghivi este fostul. S-au certat după trei luni, iar acum întreg căminul de fete, în asociaţie cu cel de băieţi, încearcă să-i împace. Ana însă nu vrea să cedeze. Pe lîngă multele faze pe care i   le-a facut acesta, de exemplu ultima lui boacănă a fost că a plecat acasă în vacanţa de iarnă fără să-şi ia rămas bun de la ea care este prietena lui oficială, iar ceva mai înainte a  aflat că  se lăudase la toţi băieţii ce bună era prietena lui la pat.
        Are fantezie băiatu’, recunoşte şi ea, ăsta e un plus în favoarea lui, dar şi a ei – i-a făcut reclamă bună, nu? –  dar adevărul este că ei nici n-au apucat să se culce. Acest lucru a supărat-o cel mai tare pe Ana – faptul că a-mpînzit ţara cu chestii de genul ăsta înainte ca lucrurile despre care a povestit să se fi întîmplat, dar dacă s-ar mai fi şi întîmplat?… 
        Nu, este hotărîtă să nu se mai împace cu el. E-adevărat că-i un tip drăguţ, că sînt multe fete care abia aşteaptă să pună laba pe el, dar cam la atît se reduce meritul lui.
        Îl vede atunci pe Marcello intrînd în cameră cu o cană în mînă. Uite o persoană de care are chef. Se îndreaptă spre el fără să-i pese că-l lasă singur pe Ghivi, chiar în momentul în care acesta încearcă  să-i spună ceva important probabil.
        Marcello îi zîmbeşte de parcă ar fi aşteptat-o de mult timp. Ana se apropie de el şi, înainte ca acesta să spună ceva, îi expediază în joacă un pumn în coaste. Acesta este salutul lor. Marcello îşi toarnă vin într-un pahar de unică folosinţă curat.
        – Nu ştiu ce-am făcut cu paharu’ meu, dă Ana din umeri, privindu-l în ochi şi păstrînd mai mult timp decît ar fi necesar mîna sa pe mîna lui înainte de a lua paharul pe care acesta i-l întinde mîndru nevoie mare.
        – Nu vrei să ieşim pîn’ afară, începe el nehotărît, să…
        Dar nu apucă să-şi ducă rugămintea la bun sfîrşit. Tot timpul trebuie să meargă prost cîte ceva în momentele cele mai importante şi nu este prima dată cînd Ana ajunge la cîte un moment important în care  Marcello reuşeşte să-şi adune suficient curaj şi intervene ceva, dar mai ales cineva.
        Cine alta poate strica un moment ca acesta decît fata popii?
        La toate chefurile care nu sînt date de cei de la teologie – chefuri la care ea este prima invitată – fata popii se autoinvită. Oricum ea nici nu are nevoie de invitaţie, simte în aer chefurile de la kilometri distanţă, chiar şi prin somn.
        Şi de astă dată este prezentă şi în căutare de noi aventuri. Pantalonii albi, transparenţi, lasă să se vadă minusculii tanga roşii, iar bluza, neagră, decoltată şi la fel de transparentă – sutienul roşu. E deja ameţită şi pornită pe cucerit. N-a văzut în toată mulţimea de băieţi din cameră pe nici unul demn de agăţat decît pe Marcello –  care este pe punctul de a o lua pe Ana de mînă şi de a ieşi împreună din încăpere, moment pe care Ana îl aşteaptă de ceva vreme.
        Mulţumită de această descoperire, fata popii se apropie de el, legănîndu-şi provocator şoldurile, şi-l înlănţuie cu braţele de după gît.
        – Hai să dansăm, krasavcik.
        Nu-i lasă timp de gîndire şi-l trage după ea spre mijlocul camerei, lăsînd-o pe Ana singură lîngă masa cu băutură.
        – Dacî o laş sî ţî-l iei şî pi Marcel, eşti o mari proastî, o aude Ana pe Rita strigîndu-i la ureche ca să acopere muzica ce începuse să urle. Eu în locu’ tău i-aş rupi gîtu’ ca la şắrpi.
        Ana simte cum i se ridică tensiunea. A depăşit de ceva vreme stadiul anului întîi de facultate cînd plîngea din orice mărunţiş şi se lăsa călcată în picioare de orice puşlama. Acum nu mai este dispusă să cedeze, cu-atît mai mult fetei popii şi, mai ales, nu pe Marcello.
        Îşi toarnă o jumătate de pahar de vin şi-l aruncăă pe gît dintr-o înghiţitură.
        „Súca, de data asta trebuie să te învăţ minte. Făt-Frumos vrei? Îţi arăt eu Făt-Frumos…”.
        Se apropie de cei doi care dansau în mijlocul camerei un blues pe muzică house. Se opreşte lîngă ei şi-i priveşte cîteva momente. Fata popii îşi freacă ostentativ corpul de Marcello, care, fiind mai moale din fire, nu reuşeşte şi nici nu prea ştie cum să se rupă din îmbrăţişarea ei.
        – Auzi, tu, îi strigă Ana mai vechii rivale, noi doi, arătă cu degetul spre sine şi spre Marcel, avem ceva de băzărit, aşa că nu ti mai băga, îl ia pe Marcel de mînă şi dă să plece, trăgîndu-l după ea.
        – Kudá? Noi dansam, îl trage fata popii înapoi de mînă, nu-i aşa, Marcellito? îl cuprinde ea şi începe să-l sărute pe gît şi buze, privind-o provocator pe Ana.
        Aceasta însă nu mai aşteaptă să vadă ce urmează. O înşfacă de păr şi-i trage un pumn în burtă. Fata popii, luată prin surprindere, căde în genunchi şi începe să urle.
        – O, paţani! Sî pizdesc padrúgili, strigă unul dintre băieţi şi în jurul celor trei se adună toţi curişii de la chef, aranjaţi frumos  în cerc, ca prin filme.
        Careva opreşte muzica pentru ca spectacolul să poată fi urmărit cu şi mai mare atenţie.
        -  Dacă te mai prind că te bagi în viaţa mea, îţi rup coastele!
        Ana spumegă de furie:
        – Ai înţeles, suca?
        – Tu eşti nebunî, blea, du-ti náhui,  blea…
        Fata popii însă nu apucă să termine cu binecuvîntările, căci Ana îi mai expediază un picior în coaste, trîntind-o la podea.
        – Asta ca să-ţ fie învăţătură di minte, mai aruncă ea şi un pahar de vin roşu peste pantalonii albi, paţánii mei îs paţánii mei, poneala ?
        Apoi iese triumfătoare din cameră, lăsîndu-i pe toţi cu gura căscată.
        Pentru o singură zi este mai mult decît de-ajuns
        – Stai!, aleargă Marcello în urma ei. Stai! Trebui sî băzărim…
        O ajunge pe scări.
        – Hai să ieşim undeva în oraş, la o bere sau la ceva. Nu mai am chef de scandaluri.
        Marcel o cuprinde timid pe după umeri.
        – Hai că mergem unde vrei tu, numa’ stai sî-mi iau ceva pi mini.
        – Adă-mi şi mie haina, îi aia maro, îmblănită.
        – Vin răpidi, aşteaptî-mî.
        Din cameră se aude iar muzica, cheful continuă, dar chiar şi aşa, pînă mîine, ştirea va face înconjurul căminelor. Dacă ar exista şi un ziar, întîmplartea ar apărea pe prima pagină cu un titlu cu litere de-o şchioapă. La naiba!
        Cînd revine Marcel cu hainele, Ana e cam pleoştită.
        – Du-mă cît mai repede de-aici.
        Coboară şi, după ce ies pe poarta liceului-internat cu care căminele lor împart aceeaşi curte, o apucă pe sus, pe malul Crişului. Ana îl apucă de braţ şi-şi lasă capul pe umărul lui Marcel, care, teribil de încîntat de gestul ei, merge foarte ţeapăn, ca să n-o deranjeze.