Sesiunea se apropie vertiginos, iar fetele încearcă să nu-şi facă deocamdată griji. Cel puţin nu roşcata, care este la litere, şi nici Olesea, care e la drept. Ambele, chiar dacă obişnuiesc să treacă din chef în chef, cînd e vorba de examene, învaţă pe rupte şi iau note chiar bune. Rita încearcă şi ea, dar îi dă mari bătăi de cap mai ales engleza, care, a-nţeles ea într-un tîrziu, nu se reduce numai la „I love you” şi „Fuck you”.
Examenele, numai vreo cinşpe la număr, nu sînt mare lucru pentru cei familiarizaţi sau pentru maniaci, dar reprezintă o adevărată problemă pentru studenţii obişnuiţi care numai în post şi rugăciune o duc toată sesiunea. Noaptea se învaţă cel mai bine, iar ziua se doarme.
Ana învaţă împreună cu Tania, roşcata, care este şi ea la engleză, dar în altă grupă. Celelalte prietene sînt la franceză şi la germană, iar Rita e la teologie-engleză. De obicei, fetele învaţă în paralel la cîteva materii odată, literaturile împreună, gramaticile împreună. Cel mai mult au de învăţat la literatura română, mai ales că acesta e unul dintre obiectele pentru care au optat pentru examenul de licenţă, aşa că încep şi termină tot cu el.
- Care sînt etapele creaţiei lui Stănescu? îşi ridică Tanea nasul pistruiat de după cursuri.
- Ăăă… poetică…, filosofică… şi… nu mai ştiu. Uită-te şi tu în curs că nu mai ţin minte.
- În care curs era? În primul sau în al doilea despre Stănescu?
- În al doilea.
- Aha! Am găsit… Blea, mă cam zaibéşte Stănescu-aista, nu-mi place deloc cum scrie.
- Cum nu-ţi place? Dar melodia cu „ploua infernal şi noi ne iubeam prin mansarde”, încearcă Ana o interpretare mai puţin reuşită, îţi place?
- Da. Să nu-mi zici că el a scris cuvintele! se revoltă Tanea.
- Ba da. Nu-s faine?
- N-am ştiut, se arătă ea foarte dezamăgită. Melodia asta chiar îmi place, e-aşa de plină de dragoste.
- Hai lasă melancolia, îşi scarpină Ana talpa piciorului drept, aşezîndu-se într-o poziţie mai comodă pe scaunul tare.
Ridică apoi veioza mai sus, să vadă cursurile.
- Nu te ştiam aşa de sentimentală. Şi mie îmi place melodia. Nu-mi place în schimb Paula Seling. Mi-a zis un tip care a fost coleg de clasă cu ea că era o proastă şi jumătate şi băieţii o luau toţi peste picior.
- Las’ că nici pe ei nu-i poţi crede tot timpul. Dacă nu le dai ce vor, eşti rea şi proastă pentru ei.
- You’re right, da’ oricum nu-mi place de ea. Cîntă bine, nu zic ba, da’ nu-mi place rója ei şi gata.
- C-un ziar pe faţă merge, cum zic paţánii,
- Ha-ha-ha! Ca-n „Scary movie-2”, comedia ceia tîmpită, ştii? Faza cînd i-a pus negru’ punga de hîrtie pe cap fantomei.
Rîsul „colorat” al Anei îi trezeşte şi pe ceilalţi.