- Ce tot faceţi atîta gălăgie? Mai şi rîdeţi să nu poată omu’ dormi de voi. E ora trei noaptea, se auzi mormăitul supărat al lui Tinuţ, care avea de susţinut un proiect a doua zi.
- Învăţăm. Da ce, dom’ inginer, nu poţi dormi? Ció, Pitaciók, ni spítsia?
Iar rîsete şi chicote-nfundate.
- Ştii bancul?
În încercarea de a face faţă oricăror situaţii neaşteptate, Ana a reuşit să descopere o metodă mai mult decît ingenioasă – s-a transformat într-un depozit de bancuri. De unde le adună şi cum de reuşeşte să le ţină minte pe toate, rămîne un mister pentru ceilalţi. Această metodă însă nu e niciodată în contradicţie cu celelalte pe care şi le-a însuşit. Ştie să fie şi rece şi „caldă” în acelaşi timp. Cînd nimic altceva nu dă rezultate, un banc sau o glumă rezolvă totul, calmînd spiritele.
- Ţi-l spun în rusă sau în română? întreabă Ana nerăbdătoare.
- Zi-l în română, să-nţeleagă toată lumea, că se supără unii pe urmă, cred că vorbim de ei, propune Tanea mai împăciuitoare.
- Bine, da’ avea mai mult farmec în rusă. Cică Vini Puh, adică ursuleţul Winnie, şi Pitaciók, purceluşul, au evadat din zonî. Pentru cei care nu înţeleg traduc: puşcărie, închisoare, zdub, mititică. Aşa, deci, evadează ei. La marginea rîului lîngă care era închisoarea îi aştepta o barcă. Au urcat ei în barcă şi au pornit. S-au înţeles să vîslească cu schimbul: cînd oboseşte unul, mai dă celălalt din vîsle. Primul trebuia să vîslească purceluşul. Oboseşte ăsta, îl trezeşte pe ursuleţ şi se pune să doarmă el, da’ nu reuşeşte să adoarmă, că ursuleţul îl pocneşte cu vîsla în cap. Speriat, purceluşul se trezeşte. Da ursuleţul de colo: „Ce-i, Pitaciók? N-ai somn? Ia şi mai vîsleşte atunci”.
Şi Ana şi Tanea şi Rita, care între timp s-au trezit, au izbucnit într-un rîs zgomotos de-ţi vine să crezi că imediat li se dezleagă buricu’ de la atîta hohotit.
- Bine, zice Tinuţ supărat foc, dacă tot nu doarme nimeni, să nici nu doarmă.
Se ridică nervos, aprinde becul în cameră şi porneşte casetofonul. Celelalte fete se trezesc şi ele, pe rînd, neînţelegînd ce se întîmplă în cameră.
- Voi, ci, blea? Aţ ahuít? se ridică nervoasă Olesea, tot amu tătî lumea la culcári, învăţatu zîua, noaptea oaminii normáli dorm. Gata, spasíba za vnimánie, şou acóncen. Sî nu vă mai văd cî aprindiţ lumina cî vă dau în cap. Cari vre sî-nveţî sî-ş aprindî veioza.
Stinge lumina şi casetofonul şi se bagă înapoi în pat, lăsîndu-le pe cele două buclucaşe chicotind.
Ana-Maria şi Geanina n-au prea înţeles mare lucru din ce se întîmplase, aşa că au băgat fiecare capul înapoi în pernă ca să-şi prelungească visele întrerupte.
Aşa se întîmplă de fiecare dată cînd cele două se pun să înveţe împreună, mai ales noaptea. De la cursuri ajung cu totul în altă parte – la bîrfe sau la bancuri sau la filme sau la actori şi actriţe sau la băieţi sau oriunde în altă parte unde numai despre cursuri şi examene nu este vorba. Iar şuşotelile şi rîsul lor au darul de a-i trezi şi pe ceilalţi. Are mai mult farmec dacă mai bagi pe ici pe acolo, printre cursuri, şi cîte o glumă, o bîrfă, două despre un prof sau o colegă, o poveste, două de dragoste auzite, trăite sau citite. Mai ales citite. Oricît ar părea de ciudat, toate discuţiile lor tot spre literatură se întorc. Doar erau la litere, nu? Degeaba încearcă Olesea sau Geanina să le înţeleagă. Ele sînt la drept, alta este aria lor de interes. Rita e cu totul de pe altă planetă, iar Ana-Maria – la sport – merge din Paşti în Crăciun la ore. N-o interesează şcoala. Cluburile şi discotecile sînt pasiunea ei.