IMN, LEI, TREN – UN FEL DE CONCLUZIE

Cînd atmosfera se încinge rău de tot, fetele ajung la concluzia că ar fi mai bine să spele putina, nu de alta da’ nu mai este mult pînă cei cîţiva tipi mai curajoşi care li s-au alăturat să devină prea insistenţi şi, în plus, nu-i bine să rămîi prea mult în acelaşi loc, că poate se plictiseşte lumea de tine. Propunerea generală este să pornească spre cămin. Mai văd ele dacă ajung acolo. Sînt toate în toane bune, destul de ameţite, aşa că, după ce se văd ieşite în stradă, Ana, Rita, Olga şi Tanea încep să cînte imnul Moldovei cît le ţine gura:
„Liiiimba noaaaastră-i o comoaaaaarăăăăă / În aaadîncuri înfundaaaatăăăă./ Uuuun şiiiraaag de piaaatrăăă raaaarăăăă/ Peee mooooşiiie revărsaaaatăăăă!”.
Întunericul nopţii şi liniştea oraşului le dă şi mai mult curaj. Berile şi vodka sînt un supliment aproape inutil, chiar dacă îşi au şi acestea un rol aparte. Inspirate de colegele basarabence, Ana-Maria şi Geanina încep să cînte imnul ţării lor:
„Deşteaaptă-teee, romââââneee, diiin sooomnul cel dee moaaaartee…”.
Olesea, rămasă singură, începe şi ea să miorlăie nişte versuri despre care nu-şi mai aminteşte dacă-s din imnul Rusiei sau cel al Ucrainei sau a fost al fostei URSS sau e doar un cîntec rusesc sau poate doar o poezie.
„Şiroookaaaa stranaaa moooiaa rooooodnaaaaiaa/ Mnooogaa v neeei paaaleaa, leesaaa iiii … huio znaaaiiiit ştoooo…”
Fiecare cu imnul lui. Patrioate sadea. Chiar dacă talentul lor nu este apreciat de cei cu geamurile spre stradă şi nici de căţei. Da’ ce-nţeleg ei în artă? Cu muzică drumul pare mai uşor.
Merg totuşi la cămin.
La intrare – zgomot răsunător de sforăituri.
- Şşşşt! Mai înşet. Doarmi portaru’. „Báiu bái, usní, mói málicik”
Trec, chicotind, mergînd în vîrful degetelor, pe lîngă geamul portarului, apoi aleargă, tropăind şi urlînd, pe scări în sus.
În cameră, Ana se aruncă obosită şi ameţită pe pat. Nu are putere nici să se dezbrace. Olga se trînteşte în pat lîngă ea.
- Dacă merg la ora asta în cameră, mă omoară fetele, oftează ea, cică mă strîc de tot cu voi, mai ales cu tini, se întoarce ea spre Ana.
Întinde apoi mîna şi-o mîngîie tandru pe păr.
- Cum să mă strîc cu tini? Eşti de o mie di ori mai bună ca ele…
- Şi eu te iubesc, Olguţ.
- Eşti cea mai bună prietenă. Ce mă făceam eu fără tine?
- Naiba ştie, ca şi io fără tine. Cred c-aş fi sărit pe geam demult. Mai ales după faza cu…
- Cu cine? Cu … cu cineva la cine mă gîndesc şi eu ?
- Aha, nu cred că treceam peste acel moment.
- Ştiu că-l mai iubeşti. Şi el te iubeşte, să ştii, am văzut.
- Da, da’ ştii că lucrurile nu-s chiar atît de simple. Zici că-şi bagă dracu’ coada, Doamne, iartă-mă, chiar dacă-i vorba de Dumnezeu… Da’ bine, lasă asta acu’, nu mă omorî.
- Da, te cred iubi, ştiu că te simţi prea vulnerabilă cînd eşti lîngă acea persoană, iar ţie chiar că nu-ţi place să te dai de gol, să te araţi slabă şi influenţabilă, nu-i aşa? Da’ tu nu-şi dai seama că vă chinuiţi amîndoi? Şi nici pe Marcel nu-l laşi în pace şi-l prosteşti de cap. N-ai tu nevoie de el. Nu de el. Ştiu că nu-ţi place să-ţi exteriorizezi adevărata natură, adevăratele sentimente şi să-ţi înfrunţi problemele cerînd ajutor. Dar de ce totuşi nu vrei să încerci?
- De ce, de ce, pui prea multe întrebări, ştii că, dacă mi-aş lăsa sentimentele afară, la lumina zilei, ar provoca un adevărat uragan şi aş putea fi strivită de propria interioritate. Iar de ajutor n-am nevoie, mă descurc.
- Ştii ce cred eu? Cred că te cam ajunge berea la cap…
- Of, Olguţ, ia tibia liubliu.
Geanina şi Ana-Maria rămîn pe hol la ţigară.
- Parcî nu v-o ajiuns, bleá, cît aţ fumat la pivî, se revoltă Rita, abia reuşind să-şi menţină echilibrul.
- Da ţîi şi, ţî-i şiudî? Da, bleá? o priveşte Tanea pe sub sprîncene, bănuitoare, ţî-i şiudî c-ai rămas fărî ţîgări?
- Mi-i şiudă, bleá, cî mi li fumaţ voi, ş-apu’ pi fiicari pachet scrie: Minzdráv pe-re-du-pe-re-jdá-et! Voi nu ştiţ sî citiţ?
Ana adoarme liniştită lîngă Olga. Primul examen este deja dat. Mai au încă vreo opt mai serioase şi vreo două-trei mai puţin serioase. Urmează semestrul al doilea, ultimul din anii studenţiei, apoi perioada de pregătire pentru licenţă, pentru lucrarea de diplomă şi toate alea. Ştie c-o să se descurce. Are încrederea asta. N-are de ce să-i fie frică.
Dup-aia poate va da la master sau va merge acasă. Se va mai gîndi şi la asta mai tîrziu.
Inima ei chinuită… Mai tîrziu.
Marcello… vede ea ce va face şi cu el. Mai tîrziu se va gîndi şi la lucrul acesta. Nu acum, nu acum…
În noapte se aud cum rag leii de la grădina zoologică. Rag de foame sau de singurătate sau de dor de libertate, cine ştie.
Ana visează urît, se vede iar în trenul care o duce spre nicăieri, prin tuneluri interminabile, pe drumuri şerpuitoare, ocolitoare, printre stînci gata să se prăbuşească peste vagonul ei.