Capitolul 12 – Niciodată nu ştii ce poţi descoperi din pură întîmplare

„Ce mi se bagă şi ăsta pe gît chiar în momentul cînd n-am chef de nimic?  – De parcă tu ai fi vreodată mulţumită şi cu chef. Mai rar. – Hei, care-i problema?  N-am chef şi gata. Nu mai am chef. M-am plictisit de relaţiile astea înfiripate aşa, aiurea, în tren, în trenul foamei. În tren, în gară, nu are importanţă. M-am plictisit şi gata. S-o iau de fiecare dată de la capăt cu vrăjeala, cu scrisorile sau e-mail-urile sau sms-urile, apelurile, beep-urile.  – Ah! Mă faci să plîng! Ce trist! Ce patetic… – Gata, gata, nu mă mai lua la-mpins vagoane că mă supăr Da, e adevărat că ne  distrăm cu fetele, făcînd tot felul de farse tipilor pa care îi tot cunosc  de-a lungul rutei Iaşi-Oradea, nişte prostălăi care se lăsă păcăliţi de un chip frumos şi de vorbe goale. Nici nu trebuie să fac mare lucru. Ăstora, dacă le dai un pic din coadă, le iese limba de-un metru afară”.
                  Răsuflă uşurată atunci cînd Sorin, vizibil dezamăgit, îşi ia adio de la ea,    bine-nţeles fără să uite să-i spună cît de mult îi pare rău că ea nu este de acord să păstreze legătura şi că el ar fi foarte bucuros dacă s-ar întîlni şi altă dată. 
                  „Bla-bla-bla, sigur că da. Nici n-o să mă recunoşti data viitoare, plicticosule”. 
                  După ce Sorin este deja afară, Ana mai comandă o bere. 
                  „Tot mai bună-i berea decît leoarca lor de cafea”.
                  Ia o înghiţitură direct din sticlă.  

                  Este printre puţinele cazuri cînd refuză aproape hotărîtă un tip atît de drăguţ (asta dacă nu se pune la socoteală sforăitul deloc graţios din tren). Şi ăsta chiar era drăguţ, deşi cu vreo zece-cinşpe ani mai mare. Era drăguţ şi tacticos, dar cam plicticos. Prea manierat şi elegant şi corect. Chiar scîrbos  de corect. Nu că i-ar  place bărbaţii agresivi şi vulgari, dar nici pe cei prea corecţi nu-i suportă. Mai ales pe aceştia. Deci asta era, îşi dă ea seama, tipul era genul „manşetuţe albe şi chiloţei bine strînşi pe fund” care îţi cerşesc admiraţia prin orice gest pe care-l fac. Beah!
                  Cu toate acestea, Ana nu pierde vreodată ocazia de a face cunoştinţă cu un tip necunoscut, iar faptul că are prieten nu a fost vreodată o piedică prea serioasă. Niciodată nu ştii ce poţi descoperi din pură întîmplare, aşa că ea profită de toate ocaziile care i se oferă, iar cînd acestea sînt prea multe, bine-nţeles că se mai poate alinta şi ea şi mai alege, nu-i ia chiar pe toţi la rînd.
                  A descoperit, cam pe la începutul facultăţii, că bărbaţii pot fi foarte uşor cuceriţi, toată şmecheria constă în cîteva trucuri bine învăţate şi conştiincios aplicate. Uneori nici nu trebuie să facă mare lucru pentru a agăţa. Vin ei şi singuri, fermecaţi, şi se lipesc de plasa tot timpul pregătită şi asta spre marele ei amuzament, care îi urmăreşte de multe ori plictisită, dar cu interes disimulat, cum se zbat încît aproape că-şi frîng gîtul.
                  Acest lucru confirmă o chestie pe care Ana a citit-o într-un număr mai vechi al revistei Cosmopolitan : pentru a face sex, femeile au nevoie de un motiv, iar bărbaţii de un loc. Această regulă este general aplicabilă, indiferent de etnie sau cetăţenie. 
                  Chiar se miră de cîte ori a reuşit să scape de cîte un tip mai mult decît insistent. Era cît pe ce să fie şi violată de cîteva ori, dar a avut noroc de fiecare dată. Asta pînă să înveţe cum anume stau lucrurile.